Test trichineloza carne porc in Bucuresti

 

Verificarea pentru trichineloza a carnii de porc la Perfect Pet:

  • Preț: 99lei/probă (animal) pentru porc domestic si 199lei pentru mistreț
  • Linkuri navigatie (Waze, Google / Apple Maps) către locatii: https://linktr.ee/perfectpet.ro
  • Locatie1: Perfect Pet Berceni - Str. Anton Bacalbasa 17A. Program de lucru Marti si Joi 12-20:30, Miercuri si Vineri 10-18:30, Sambata 10-18. Duminica-Luni inchis. Telefon 0751-20-92-02. Parcare in fata cladirii/curtea proprie. Informatii complete de contact aici
  • Locatie2: Perfect Pet Ștefan cel Mare(zona OBOR) - Str. Luncșoara 6c , Sector 2 , Bucuresti - program de lucru Luni-Vineri 10-19, Sambata - Duminica 10-18. Telefon: 0751-20-91-91. Parcare pe spatii proprii in fata spatiului. Informatii complete de contact aici
  • Locatie3: Perfect Pet Morarilor - Bd. Basarabia 89 , Sector 2 (langa McDonalds Morarilor, deasupra spalatoriei auto) - program de lucru Luni + Miercuri + Vineri 12-20:30, Marti + Joi 10-18:30, Sambata-Duminica 10-18. Telefon: 0727-373-328Informatii complete de contact aici
  • Procedura: Carnea de porc va fi testata de unul din medicii nostri veterinari. Recoltati probele (vedeti info mai jos - puteti si suna pentru indicatii) si le predati medicului (sau aduceti carcasa la cabinet si vom recolta noi), iar acesta le va analiza. Carnea trebuie sa fie preferabil proaspata. Rezultatele pe carne dezghetata din congelator au o concludenta scăzuta, congelarea deteriorând fibrele de muschi. Nu testam carne lasata afara cateva zile, cu miros neplacut!
  • Recoltare: Este necesar sa ne aduceti 2 coaste unite de 15cm + o fasie de 3-4cm latime si 10-15cm lungime de muschi diafragmatic (foita de muschi ce imparte toracele de abdomen)
  • Durata analizei: In cateva ore (nu pe loc). In functie de numarul de solicitari, este posibil ca probele primite in ultimele 3-4 ore de program sa se testeze a doua zi iar tot a doua zi sa primiti si raspunsul. Verificarea fiecarei probe dureaza minim 20 minute, iar o "coada" de 10 probe inseamna ca probei dumneavoastra ii va veni randul peste cateva ore.
  • Taxa urgenta: in cazul in care va grabiti, optional puteti achita 99 lei suplimentari pentru ca proba sa intre urmatoare in analiza si sa primiti raspunsul in approx 1 ora.
  • Obtinerea rezultatului: personalul vă va suna sau transmite SMS pana la finalul zilei pentru a va comunica daca carnea este corespunzatoare pentru consum sau nu. Comunicarea se face gratuit telefonic sau prin sms (la alegerea personalului din locatie). Transmiterea prin email sau Whatsapp a unui buletin de rezultat costa 49 lei si este optionala.

Despre Trichineloza:

Este o zoonoza(boala transmisibila de la animal la om), larg raspandita, provocata de nematozi ai genului Trichinella. Acestia sunt de dimensiuni reduse, existand o varietate foarte larga de specii.

Diagnostic Clinic

In cazul animalelor, este greu de stabilit diagnosticul pe baza examenului clinic (consult), datorita evolutiei asimptomatice a bolii.

La om evoulueaza dramatic, initial cu tulburari digestive (greata, colici, diaree, voma si febra). Acestea apar la 24-48 de ore dupa consumul carnii infestate. Aceasta faza este singura in care organismul poate sa raspunda la initirea unui tratament. Ulterior, dupa 1-2 saptamani, se instaleaza semne generale, datorita migrarii larvelor la nivelul musculaturii. Apar manifestari:

  • musculare: dureri, tumefierea muschilor, dificultate in mers, in deglutitie sau in masticatie
  • alergice : eruptii pruriginoase, edeme ale fetei (din acest motiv se mai numeste si “boala fetelor umflate)
  • nervoase (datorate migrarii larvelor la nivelul SNC) : cefalee, meningita
  • cardio-vasculare (determinate de miocardita care poate aparea in trichineloza) : modificari EKG, tahicardie.

Dupa inchistarea larvelor, semnele clinice se remit usor, aparand stadiul de convalescenta, cu manifestari de tip reumatoid si sechele nervoase.

Simptomatologia este influentata de cantitatea de larve ingerate, rezistenta organismului si nu in ultimul rand de specia parazitului.

PARACLINIC

Examenul trichineloscopic

Obiectiv: In acest examen se evidentiaza chisturile musculare prin examinarea unor bucati mici din muschii recoltati. Zonele de electie pentru muschi sunt : pilierii diafragmatici, intercostalii, maseterii, psoasii si musculatura de la baza limbii.

Referitor la probele prezentate pentru examen trichineloscopic, sunt reprezentate de o proba de minimum 50 g din fiecare pilier diafragmatic (partea tendinoasa), o proba de minimum 100 g din partea costala sau sternala a diafragmei ori din maseteri, limba sau muschii abdominali.

Pentru evitarea posibilei infestări cu parazitul Trichinella se recomandă:

Nu cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, de la persoane neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar.

Nu cumparati doar pulpă de la persoane fizice deoarece aceasta nu se poate testa.

Nu consumati carne netestata, daca aceasta nu a fost preparata termic foarte bine (este necesar ca interiorul bucatii de carne preparate sa ajunga la mai mult de 72 grade pentru a distruge parazitul). Parazitul mai e inlaturat prin congelarea pentru cel putin 20 zile intr-un congelator casnic sau o durata mai scurta intr-u congelator profesional ce coboara sub -35 grade Celsius. In orice caz, achizitia din surse sigure si testarea este cea mai buna preventie.

Orice tip de preparare (exceptie temperaturi foarte ridicate), nu inlatura parazitul.

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi până nu obţineţi de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă cu atat mai mult la carnea obţinută de la porcii mistreţi - în cazul cărora am găsit foarte des trichineloza.